Bastion Baroc

Love, sweets, cofee and spirits
(Amor, dulciuri, cafea, alcool)
O societate fără telefoane mobile, laptop-uri și internet. Așa era cea a perioadei
Barocului. Cunoșteau cei de atunci vreun divertisment, vreo plăcere? Sau stăteau
în casă și se uitau în gol la pereți, așteptând ca urmașii lor să prindă vremuri
mai luminate? Nu, bineînțeles! În locul becurilor electrice și al ecranelor de calculator,
se luminau cu lumina lumânărilor și a epocii luminilor, iar plăcerile de atunci erau cel
puțin la fel de intense precum cele ale zilelor noastre, dacă nu chiar mai mari. Parfumul
de pericol și interdicțiile sociale adăugau un stimulent, un spor de periculozitate, de
adrenalină, ce astăzi e înlocuit de banal.
În Transilvania secolului al 18-lea, peste o treime din Produsul Intern Brut provenea din
impozitele plătite de câciumi. În Sibiul sas și protestant al aceluiași secol aveau loc între
două și patru baluri mascate pe săptămână.
Plăcerilor acelei vremi le este dedicat acest concert.
În aria Have you seen the white lily grow, așa de albă, mătăsoasă
și dulce e iubita cântată, precum crinul, căderea zăpezii, mirosul smirnei în foc, sau
fagurele de miere. O arie simplă, ce nu are nevoie de prea multe comentarii.
Nicolas Chédeville, un compozitor francez ce cânta la cimpoi. Dornic să se afirme
pe piața muzicală de bon ton, își publică în 1737 propriile lucrări într-o culegere pe
care o semnează cu numele lui Antonio Vivaldi. Totuși, doi ani mai târziu revine la un
comportament mai onest și obține un privilegiu regal, dreptul de a adapta și publica
concertele originale ale lui Vivaldi. O face în culegerea Les Saisons Amusantes, în care
concertul Il Piacere este transformat în Les Plaisirs de la Saint-Martin, o referire
la o sărbătoare creștină cu rădăcini celtice și păgâne, înrudită cu Halloween-ului, deoarece
la fel ca și în acesta, copii colindau mascați, primind ca recompensă dulciuri.
Johann Sebastian Bach este mai degrabă cunoscut publicului larg prin lucrările religioase
de mari dimensiuni. Dar între 1729 și 1739 a condus și concertele Colegiului
Muzical din Leipzig (Collegium Musicum), o societate ce susținea concerte publice
în Cafeneaua Zimmermann, cel mai “high life” local din oras. În aces anturaj a fost
prezentată și Cantata Cafelei, al cărei subiect este conflictul dintre o fată și
tatăl său. Bărbatul dorește să-i interzică consumul de cafea, de care, pare-se, fata abuza.
În aria Heute noch, Lieschen (fata) îi promite genitorului (iată un cuvânt cât se
poate de baroc, o, de câte ori nu se face uz el în ariile italiene!) că se va opri din băutul
cafelei dacă îi va găsi un soț. Minte însă cu nerușinare, manevrând situația în așa fel
încât la sfârșitul cantatei părintele cedează, admițând că băutul cafelei este un lucru cât
se poate de natural.